Cele mai bune cafenele de lucrat și de băut cafea din București

de Dragoș Smeu

 

Înainte de toate, articolul este cât se poate de subiectiv. Sunt doar cafenele pe care le-am încercat. Nu înseamnă că sunt cele mai ce, dar sunt cu siguranță testate. E greu când suntem în top incredible coffee culture cities după Amsterdam și Copenhaga să ții pasul cu numărul de cafenele noi de specialitate de la noi. Din păcate, mai trebuie să și muncesc și o să vedeți că nu toate cafenelele sunt și potrivite pentru lucrat.

Încep și încă nu încep acest articol cu încă un asterix. Este un articol care ignoră lanțurile de cafenele. Că au sau nu cafea de specialitate, e o altă discuție (poate la o cafea?), dar vine ca o alternativă la Starbucks, Ted’s Coffee, Tucano Coffee, Manufaktura etc. Nu zic că e rău dacă bei cafeaua de acolo, dar cred că poți încerca și din altă parte. Pentru diversitate. Uniți în diversitate. Ca sloganul UE.

 

Primul grup de cafenele: unde e cafeaua bună, dar nu prea ai unde sta

Hai totuși să începem. Cu câteva cafenele bune care nu ajută scopului acestui articol. De ce? Că nu prea sunt bune nici pentru a lucra, nici pentru meeting-uri. Pentru că au un spațiu foarte limitat (ca să nu zic mic) și, prin urmare, nu prea ai unde să stai să schimbi o vorbă, legi o colaborare etc. Nu prea ai unde sta acolo dacă vrei să ai un meeting… așezat. Dacă vrei în schimb să iei o cafea to go și să mergi apoi în parcul din imediata apropiere a acelei cafenele, atunci e the place to go. Mai ales că recomand walking meetings.

Acestea ar fi:

  • Perfect Simplu, zona Cișmigiu: mai nou și lângă Nod Makerspace sau pe Splaiul Unirii, zona Izvor.
  • T-Zero: una din cafenele mele preferate din București și… Piatra Neamț; cel care are T-Zero în București, în piața CA Rosetti, a deschis o cafenea și în orașul natal unde cafeaua este făcută de mama lui. 10/10. Pentru ambele cafenele.
  • Origo: aș trece aici Origo pentru că e mereu crowded. Dar când vrei să mergi la sigur către o cafea bună, Origo is the place.
  • Bob, Aviatorilor: la fel, o cafea foarte bună, dar spațiul uneori este destul de mic; poate doar dacă prinzi loc la terasa mică din dreapta cafenelei.
  • Butter, Arcul de Triumf – Domenii: cafea bună, print-uri drăguțe, dar cam mic spațiul. Și mare atenție la pragul de sus. Fiind într-un fost garaj (I guess) este plafonul destul de jos.
  • Onest Coffee, Dorobanți: dacă vrei să bei o cafea fără fițe în Dorobanți, recomand locul. Onest cu totul; de la cafea la barista.

 

Setul doi de cafenele: unde e cafeaua bună și poți sta la o discuție.

Dar mai greu să lucrezi de acolo.

De ce spun că ar fi mai greu de lucrat de acolo? Că nu au chiar cele mai ergonomice scaune, locuri mai pline de obicei și mai greu de concentrat. Răspunsul la un mail nu îl pun tocmai la capitolul muncă. Dacă stai +1 oră să lucrezi… spatele tău s-ar cam supăra pe tine 🙂

  • Eshte, Centru Vechi: loc foarte fain și cu o galerie deasupra de unde poți cumpăra articole de artist.
  • Bob, Centru Vechi: un loc încăpător, de acolo poți intra și în galeria Art Safari.
  • MABÓ, Gara de Nord: o cafenea care a și fost premiată pentru design-ul interior; loc bun, oameni buni, cafea foarte bună; prăjită de ei.
  • Baristo, Parcul Carol: o cafenea de comunitate, dar unde este destul de aglomerat și gălăgie mare in interior. Numai bun de avut un meeting pe terasă când e vremea bună.
  • Beans & Dots, Cișmigiu: o cafenea unde mereu mă întâlnesc cu alți oameni în afară de cei cu care planific înainte. Un loc de întâlnit cu oameni din agenții, clienți din corporații și artiști.
  • Boiler, Boiler x Guido: un loc foarte bun pentru un meeting. Excelent aș putea spune. Cel din Piața Muncii e mai mult un loc de meeting cu prieteni & parteneri de business. Nu doar business wise. Iar cel de pe Calea Victoriei este unul din locurile mele preferate de ales pentru un meeting. Deci s-ar putea să mă tot vedeți pe acolo.
  • Boabe și struguri, Aviației: o cafea foarte bună, în top 3 la cum este făcută cafeaua. Merită încercată și poți vorbi și lucruri serioase la un meeting acolo.

 

Cafenele cu un spațiu mai mare în care poți să lucrezi.

Asta nu exclude și posibilitatea unui meeting acolo, dar în acele locuri am putut lucra bine, m-am putut concentra și scaunele sunt decente pentru 1-2 ore de lucru în societate.

  • Butter Dorobanți, Piața Romană: un loc mai încăpător în clădirea unde este și Goethe Institut. E ce trebuie.
  • Artisan Coffee Shop, Băneasa: o cafenea bună pentru un meeting, dar și dacă vrei să lucrezi singur.
  • FORMA Coffee Shop, Centru Vechi: este o cafenea care trage mai mult spre bar. Poți lucra și bea cafea, dar doar după ora 12. Dacă ești matinal ca mine, mai bine mergi în altă parte.
  • Meron, Cișmigiu: este o cafenea bună și pentru întâlniri dar au niște locuri în spate unde poți lucra liniștit.
  • M60, Piața Amzei: este una din cafenelele de specialitate cu tradiție. Destul de aglomerată, dar găsesc mereu un loc la barul ce dă spre stradă unde să pot lucra.
  • Altrntv Coffee Shop, Cișmigiu: este o cafenea ce are la bază principiul sustenabilității, iar profitul este donat. Dacă vrei să lucrezi într-un loc liniștit și să faci în același timp și o faptă bună, e the place to be!
  • Bandit, Cișmigiu: v-ați cam dat seama până aici și care e zona unde petrec cel mai mult timp 🙂 E o cafenea retrasă, într-o clădire superbă, dar care necesită lucrări de reabilitate (story of our city) și destul de liniștită. Poți lucra în voie de aici.
  • Orygyns, Piața Romană: o cafenea destul de mică, dar liniștită de unde poți lucra 1-2 ore fără probleme.
  • AM Specialty Coffee, Parcul Carol: e mai departe de centru, dar are o sală foarte încăpătoare unde au inclusiv birouri de unde poți lucra. În curte este și un hostel, așa că dacă aveți prieteni care vin de departe în București, le puteți recomanda și un loc de b&b și o cafenea bună de unde pot lucra în voie.
  • Drip Coffee Shop, Parcul Carol: locul meu preferat unde lucrez. Asta și pentru că e aproape de casă și pot lucra de acolo 1-2 ore cât să se lase aglomerația în oraș.

 

Cam acesta este articolul meu. Nu este un top, nu sunt cele mai bune. Sunt cele mai potrivite pentru mine, un tată cu doi copii care stă în zona Parcul Carol, lucrează pe la Universitate și merge destul de des prin Nord (Aviatorilor, Pipera, Aviației). Mai sunt și alte cafenele prin aceste zone, dar nu s-au terminat zilele. Mai sunt și alte cafenele pe care le-am încercat, dar unde nu m-aș întoarce neapărat. Așa că nu le-am menționat 🙂

Spor la cafelutsa, oriunde ai fi!

 

 

 

==

Dragoș Smeu este CEO @ Mavericks și un expert în digital marketing, cu peste 9 ani de experiență în performance media. Fondator al agenției Mavericks în 2016, a gestionat bugete de promovare de peste 2 milioane de euro pentru peste 200 de business-uri din diverse domenii. Pe lângă activitatea sa în cadrul agenției, Dragos este un trainer apreciat în domeniul digital marketingului. El are experiență în predare la instituții de învățământ și susține prezentări la diverse evenimente și conferințe.